
Părinți pe Cercul Siguranței
Prin programul Cercul Siguranței, ne propunem să creăm un context sigur în care să putem explora împreună întrebările pe care ni le punem, ca părinți și îngrijitori, despre modul în care relaționăm zi de zi cu copiii noștri.
Pornind de la scurte materiale video informative despre ce este atașamentul securizat și cum se dezvoltă acesta, ne vom întoarce treptat către noi înșine, reflectând asupra propriilor experiențe relaționale. De la o săptămână la alta, informațiile vor atinge straturi tot mai personale ale modului în care am învățat să ne raportăm la noi înșine și la oamenii apropiați nouă.
Programul Cercul Siguranței a fost conceput și dezvoltat de psihologii americani Glen Cooper, Kent Hoffman și Bert Powell și are la bază peste cincizeci de ani de cercetări privind modul în care poate fi sprijinită dezvoltarea sentimentului de siguranță în relațiile de atașament. Mai multe detalii pot fi consultate aici.
Parcursul programului
Săptămânile 1 și 2
Ce este Cercul Siguranței?
-
Înțelegem Cercul Siguranței ca relație: noi suntem baza sigură de la care copiii pleacă să exploreze lumea și refugiul la care se întorc pentru a-și reîncărca „paharul emoțional”.
- Explorăm nevoile copiilor atât în momentele de apropiere, cât și în cele de explorare.
-
Reflectăm asupra rolului părintelui în dezvoltarea atașamentului securizant și asupra locului pe care îl au greșelile în relație.
Săptămânile 3 și 4
”A fi alături” de copii în emoțiile lor
-
Ce înseamnă, de fapt, să îmi însoțesc copilul în trăirile sale emoționale?
-
Bucurie, curiozitate, frică, rușine, furie, tristețe: cum este pentru mine atunci când copilul își exprimă emoțiile?
-
Ce se întâmplă în mine atunci când emoțiile copilului devin dificile?
-
Cum am experimentat eu însoțirea emoțională și cum influențează acest lucru felul în care îmi însoțesc copilul?
-
Co-reglare și auto-reglare: învățăm să gestionăm emoțiile împreună.
Săptămâna 5
Copiii mici pe Cercul Siguranței
-
Încă de la vârste fragede, copiii dau indicii că au nevoie să ”plece” sau să ”revină”; că se simt bine, sau nu. Observăm și discutăm despre aceste cicluri de ”plecare-revenire” și despre fluctuațiile emoționale în cazul copiilor foarte mici, precum și despre cum le putem observa și mai târziu în viață.
-
Ce înseamnă și cum arată răsfățul? Pot răsfăța un bebeluș? Dar un copil de 4 ani?
-
Ce se întâmplă în copilul meu atunci când ”vrea atenție”?
-
Sentimentul de încântare: cât de des îl experimentez în relație cu copilul meu? Cum este pentru mine când el își arată încântarea față de mine?
-
Copilul meu caută indicii că sunt disponibil pentru nevoile sale. Care sunt indiciile ”invizibile” din relația noastră?
Săptămâna 6
Calea spre siguranță
-
Dezvoltarea atașamentului securizat este un proces care pornește din intenția conștientă de a înțelege, se sprijină pe informație și se construiește prin auto-observare și reflecție. Unde mă regăsesc eu în acest proces?
-
Ce loc au învinovățirea și compasiunea în felul în care mă privesc pe mine ca părinte?
-
Nesiguranța în relații: în ce momente mă simt amenințat și ce experiențe stau în spatele acestor trăiri?
-
În ce momente mă întâlnesc cu propriile limite în relația cu copilul și cum se reflectă ele pe Cercul Siguranței?
-
Indicii reale și indicii false: cât de direct își dă copilul meu voie să își semnaleze nevoile?
Săptămâna 7
Când ne este dificil să rămânem conectați
-
Mâini cu disponibilitate limitată: ce se întâmplă atunci când îmi este dificil să preiau conducerea sau să rămân blând în relația cu copilul meu? Ce îmi vine natural și ce îmi este mai greu în aceste momente?
-
Ce îngrijorări sau temeri mă pot împiedica să preiau controlul, atunci când este necesar? Dar să rămân disponibil și blând?
-
Care este experiențamea internă atunci când reușesc să fiu alături de copilul meu în emoțiile sale?
Săptămânile 8 și 9
Ruperea relațiilor și repararea lor
-
Comportamentele sunt forme de comunicare: ce mesaje pot sta în spatele comportamentelor copilului meu? Ce se întâmplă în mine atunci când, în relații, ajung și eu să devin „dificil”?
-
Explorând momentele de ruptură: ce se întâplă în mine? ce se întâmplă în celălalt? Este posibilă reîntâlnirea?
-
Rupturile ca inevitabilitate a vieții: cum arată și ce înseamnă repararea?
-
Ruptură, reparare și siguranță emoțională: dacă rupturile sunt inevitabile, mai putemt clădi siguranță?
-
Time-out și time-in: care sunt nevoile copilului meu în momentele de ruptură și reparare?
Săptămâna 10
Integrare și încheiere
-
Recapitulare și reflectare: ce s-a schimbat în felul în care îmi înțeleg copilul?
-
Ce s-a schimbat în modul în care mă privesc pe mine ca părinte?
-
Ce momente au fost cele mai valoroase pentru mine? Care au fost cele mai dificile?
-
Pot observa schimbări în felul în care relaționez cu copilul meu? Ce pare diferit între noi acum?
-
Ce înțelegeri duc mai departe din acest proces?
-
Cum pot continua să construiesc siguranță în relația cu copilul meu, dincolo de încheierea programului?
Sesiuni viitoare
Începe pe 21 apr.
Se încarcă disponibilitatea...
Se încarcă disponibilitatea...
Despre Facilitatori
Elena Toma este educator Montessori și co-fondator Ray of Light, cu experiență în educația timpurie și în lucrul direct cu copiii și familiile acestora.
Parcursul său profesional a început din întâlnirea directă cu nevoile copiilor mici, experiență care i-a redefinit direcția profesională și a orientat-o către educația timpurie. De-a lungul timpului, a completat intuiția relațională cu studiu, cursuri, reflecție și practică susținută la clasă. Implicarea în proiectul Ray of Light reflectă angajamentul său pentru promovarea unei educații timpurii bazate pe relație, respect și siguranță emoțională.
Elena a devenit facilitator al programului de consiliere parentală Cercul Siguranței pentru a susține părinții în înțelegerea nevoilor emoționale ale copiilor și în construirea unor relații bazate pe siguranță și conexiune.


Rebeca Piroșca este psiholog și psihoterapeut, implicată în susținerea cadrului relațional din comunitatea Ray of Light. În activitatea sa, lucrează în principal alături de echipa educațională, sprijinind adulții care însoțesc zilnic copiii, astfel încât aceștia să poată oferi prezență, claritate și siguranță în relație.
Abordarea ei este relațională și reflexivă, orientată spre înțelegerea nevoilor din spatele comportamentelor și susținerea proceselor de dezvoltare ale adulților și copiilor deopotrivă.
Rebeca are formare în psihoterapie centrată pe persoană, integrează elemente de terapie experiențială prin focusing și este facilitator al programului de consiliere parentală Cercul Siguranței, dedicat susținerii relațiilor de atașament dintre copii și adulții care îi îngrijesc.

